Învață limba română: Expresii

Se afișează postările cu eticheta Expresii. Afișați toate postările

duminică, 1 ianuarie 2023

De unde vine expresia „bani gheață” ?

De-a lungul istoriei, românii au inventat numeroase expresii şi locuțiuni care exprimă diferite situații întâlnite în viață. Unele dintre ele sunt greu de imaginat sau transpus în realitate. Cu siguranță, expresia referitoare la „banii gheață” a fost folosită intens în trecut și este destul de ciudat să ne imaginăm cum ar arăta niște bani răcoritori.

În DEX, a cere cuiva bani gheață înseamnă a cere bani numerar, bani lichizi. Această sintagmă ar fi luat naștere la sate, acolo unde se organizau târguri. Ciobanii foloseau adesea o altă expresia similară și anume „a închega ceva”. Potrivit lingvistei Iulia Mărgărit, cel care avea un cheag avea numerar pus deoparte.

De asemenea, aceasta susține că în scrierile din perioada secolelor XVII-XIX întâlnim expresia „bani gata” sau „bani toți”, dar și o formă unită „bani toți gata”. Ulterior, printr-o întâmplare, românii au ajuns la varianta „înghețată” a banilor.

În zilele noastre, rar auzim pe cineva că plătește cu „bani gheață”, adică numerar disponibil imediat, prin urmare „cash”. În limba franceză, există varianta „argent liquide” care în mod surprinzător își are originile în limba italiană. În secolul al XV-lea, expresia semnifica proprietate liberă de datorii, proprietate disponibilă, transferabilă imediat și, prin urmare, putând curge ușor, adică „liquido”.

La acea vreme se referea, în principal, la terenuri sau case, apoi prin extensie, cuvântul „lichid” aplicat în Franța numerarului care putea face obiectul unor tranzacții cât mai rapide, fără intermediari sau verificări. În limbajul economic actual, companiile, pentru a-și evoca capacitatea de a-și putea plăti datoriile, vorbesc de „lichiditate”.

Așadar, în Franța se poate plăti cu „argent liquide”, în țările anglo-saxone „cash”, în Spania „paga con dinero contante y sonante”, adică „bani gheață” în limba română.

sâmbătă, 31 decembrie 2022

De unde vine expresia „Ete na”?

Vorbitorii nativi ai unei limbi se folosesc mult de expresii. În multe dintre discuții, acestea pot exprima o situație sau un eveniment prin doar două-trei cuvinte. În plus, demonstrează că persoana care a folosit expresia are un limbaj diversificat și poate descrie o stare de fapt prin mai multe modalități. De-a lungul timpului, în limba română au apărut tot felul de sintagme, unele transmise din generație în generație, iar altele împrumutate de la alte culturi și civilizații.

Jocul cu cuvintele reprezintă specialitatea lingviștilor, astfel că expresia „Ete na” a fost analizată pe toate planurile și a fost decretată ca fiind vulgară. O situație ciudată, fiindcă termenul „ete” este o interjecție și poate fi utilizat ca „iată”, iar de cealaltă parte „na” este folosit atunci când vrei să oferi ceva. De exemplu: „Na cana asta cu apă”.

Ce semnifică expresia „Ete na”?

Această sintagmă este folosită, în special, de tineri, însă mai rar, și exprimă o neîncredere într-o situație prezentată. Expresia este sinonimă cu „Ei, na!”, „Pe naiba!”, „Nu mai spune!” și așa mai departe. De exemplu: „Uite câți bani are Claudiu dacă muncește. La care Sorin răspunde: Ete na!”. Cu alte cuvinte expresia transmite faptul că persoana în cauză nu este interesată de situația prezentată și nu vrea să fie bătută la cap cu această idee.

Cum a apărut expresia „Ete na”?

„Na” e prezent în toate limbile balcanice,. Termenul poate fi comparat cu slavo-macedoneanul „ena” (care înseamnă iată sau poftim). Acesta poate fi observat și în limba greacă „Να ένας άνθρωπος”, care se traduce prin „Iată un om!” / „Na un om!”. În limba română însă specialiștii în lingvistică au decretat „na” ca fiind un cuvânt vulgar.

De cealaltă parte, „ete” este un cuvânt pan-indo-european și e identic cu latinescul „ita”. Acesta poate fi comparat cu slavonescul „eto” sau cu englezescul „it”. Surprinzător însă, în limba noastră, în trecut, mediul academic a încercat să scape de limbajul țăranilor și a stabilit că nu este corect să spui „ete”, cu atât mai mult „Ete na”.

duminică, 10 aprilie 2022

De unde vine expresia „Tufă de Veneția”?

Tufă de Veneția este numit un om ignorant, neștiutor, chiar prost în toată regula. Se pare că originea expresiei este strâns legată de vegetaţia oraşului situat în nordul Italiei.

Întrucât Veneția este construită pe apă, iar tufa (nume generic dat plantelor lemnoase – arbuști-, cu ramuri dese care pornesc direct de la rădăcină) crește pe uscat, este practic imposibil de văzut o tufă în toată Veneția. În acest oraș, tufele lipsesc cu desăvârșire, la fel ca și creierul persoanei care primește o astfel de caracterizare. De aici vine înțelesul de prost al unui om care este complet lipsit de informații. Cu alte cuvinte, este „Tufă de Veneția”.

=================================================

Curiozități despre Veneția:

Chiar dacă orașul are doar canale în loc de străzi, venețienii au șase denumiri distincte care se referă la străzi: rio, calle, fandamenta, campiello sau campo;
Orașul a fost construit pe 118 insule unite de 400 de poduri. Anual, Veneția se scufundă cu câțiva centimetri în mare;
Gondolele sunt folosite ca mijloc principal de transport în Veneţia începând cu anul 697;
Cuvântul „Ciao” are origini veneţiene. Acesta este, de fapt, o prescurtare a expresiei „Sciavo vostro” („Sclavul dumneavoastră”);
Orașul Veneția este supranumit „Orașul Măștilor” sau „Regina Adriaticii”;
Prima ediție a Carnavalului de la Veneția a avut loc în anul 1162;
În anul 1930, dictatorul Benito Mussolini a interzis definitiv Carnavalul de la Veneția. Tradiția a fost reluată în 1979.
Există și un film românesc din anul 1977 regizat de către Petre Bokor care este intitulat „Tufă de Veneția”. Din distribuție nu lipsesc nume mari precum Octavian Cotescu, Ion Caramitru Florin Piersic, Marin Moraru, Toma Caragiu sau Dem Rădulescu.

De unde vine expresia „a freca menta”?

Expresia „a freca menta” provine din cultura grecească. Se pare că în urmă cu sute de ani, în Grecia Antică, masa pe care se servea mâncarea era frecată cu frunze de mentă pentru a-i da un miros plăcut. Obiceiul a pătruns repede în spațiul carpato-danubiano-pontic, întrucât existau multe familii cu rădăcini grecești la noi în țară. Totodată, multe familii de boieri români au adoptat obiceiul repede.

Responsabilitatea de a freca masa cu frunze de mentă le revenea slujitorilor. Aceasta era una dintre cele mai ușoare sarcini, spre deosebire de alte munci mai solicitante din gospodărie, cum ar fi căratul apei sau tăiatul lemnelor. Astfel, frecatul mesei cu mentă era considerată o muncă uşoară, iar cei care încercau să se sustragă de la muncile grele preferau să se ocupe cu asta pentru o vreme îndelungată, chiar dacă nu era necesar să aloce atâta timp acestei sarcini.

De aici și expresia ”a freca menta”, care s-a păstrat până în zilele noastre cu sensul de „a se sustrage de la muncă” sau „a fugi de muncă”. Odată cu trecerea timpului, familiile sus-puse au renunțat la mesele frecate cu mentă. Odată cu apariția fețelor de masă din material textil, acest obicei s-a pierdut. Expresia a rămas, însă, în limbajul colocvial.

Menta este una dintre plantele medicinale răspândite la nivel mondial. Din cele 25-30 de specii existente, șapte sunt în Australia, una în America de Nord și restul în Asia și Europa. Toate speciile de mentă sunt foarte aromate, dar cea mai populară dintre acestea este menta piperată. Numele de mentă vine din substantivul grecesc „míntha”.

Sursă: Internet

De unde vine expresia „Cuiul lui Pepelea”?

Expresia „Cuiul lui Pepelea” face referire la un motiv ascuns cu ajutorul căruia cineva se amestecă în treburile altcuiva. Se poate spune că scopul final îl reprezintă luarea abuzivă a unui drept, legându-se de un pretext, prin punerea într-o situaţie stânjenitoare a celuilalt.

Pepelea este un personaj din creația populară, care și-a vândut casa moștenită de la părinți, însă și-a păstrat drept de proprietate asupra unui cui din perete. Drept urmare, acesta venea în fiecare zi să își pună căciula în cui, iar după aceea să o ia de acolo.

Bărbatul a ales să își vândă locuința din cauza faptului că era foarte sărac și a obținut o sumă frumoasă de bani de la o persoană bogată din sat. Pepelea a cerut ca un cui dintr-un perete să rămână în proprietatea lui, fiindcă fusese bătut acolo de unul dintre strămoșii săi. Numai că personajul nostru avea un motiv ascuns, el s-a asigurat astfel că are un pretext să vină și să plece din casă când are chef. Într-o zi bărbatul a venit și a agățat în cui o sacoșă plină cu diferite merinde: ceapă, brânză, slănină, usturoi, nişte murături şi n-a mai venit să o ia de acolo. După câteva zile produsele s-au stricat și au început să miroase urât, iar lumea din sat râdea de situația stânjenitoare a noului proprietar. Drept urmare, cumpărătorul nu a mai suportat situația respectivă și s-a mutat într-o altă localitate. În felul acesta Pepelea a rămas și cu banii și cu casa.

Personajul nostru principal provine dintr-un basm din care s-a inspirat şi scriitorul Vasile Alecsandri pentru piesa de teatru „Sânziana şi Pepelea”, unde eroul, după mai multe peripeţii, izbuteşte să se însoare cu o domniţă frumoasă foc, în pofida bogaţilor săi rivali.

Sursa: Internet