Cuza-Vodă obişnuia adesea să se îmbrace ca un om de
rând şi să se amestece prin norod. Dorea să afle el însuşi cum trăiesc cei
mulţi. Aşa, într-o zi, şi-a pus căciulă şi suman ţărănesc, a luat două putini
cu lapte acru şi s-a dus în târg la Galaţi. Pasămite, aflase Măria-sa că unii
negustori nu foloseau ocaua cea mare, aşa cum hotărâse o lege din acea vreme,
şi căreia poporul îi spunea «ocaua lui Cuza». A căutat, deci, «ţăranul» să
vândă laptele la un băcan, despre care se spunea că n-ar fi tocmai-tocmai
cinstit şi că vinde cu «ocaua mică”, iar nimeni nu-l putea prinde cu
înşelăciunea.
– Jupâne negustor, nu-ţi iau bani, s-a tocmit
«ţăranul» ci ne învoim ca la şase ocale de lapte să-mi dai o oca de untdelemn.
– Bine, a primit negustorul, clipind şmecher din ochi.
A luat de pe tejghea ocaua mare, «ocaua lui Cuza», şi-a măsurat laptele: douăzeci şi patru de ocale. A socotit că trebuie să plătească, în schimb, patru ocale de untdelemn.
A luat de pe tejghea ocaua mare, «ocaua lui Cuza», şi-a măsurat laptele: douăzeci şi patru de ocale. A socotit că trebuie să plătească, în schimb, patru ocale de untdelemn.
– Caută să-mi masori drept, cu aceeaşi oca, a stăruit
«ţăranul».
– Nu se poate, că-i plină de lapte. Îţi măsor cu asta!
Şi a scos de sub tejghea altă oca.
– Păi, ocaua asta-i mai mică, a zis «ţăranul».
– Ce te pricepi tu, nepricopsitule! Ocaua-i oca şi
gata!
Atunci, «ţăranul» a scos căciula din cap, a lepădat
sumanul şi s-a arătat în tunica albastră, cu epoleţi auriţi, ca un domnitor.
Neguţătorul a înlemnit. De multă uimire a scăpat ocaua din mână.
– Ei, negustorule, mai zici şi-acum că nu te-am prins
cu ocaua mică?
– Nu mai zic, măria-ta!… Iertare… milă prea bunule.
Cuza-Vodă a poruncit să-i lege de gât cele două ocale şi să-l poarte pe uliţi, să afle lumea că a căutat să înşele cumpărătorii.
Cuza-Vodă a poruncit să-i lege de gât cele două ocale şi să-l poarte pe uliţi, să afle lumea că a căutat să înşele cumpărătorii.
– Să ridice
ocalele pe rând, să le arate lumii şi să spună tare cu care va vinde şi cu care
n-are să mai vândă de-aici încolo.
Străjuit de slujitori domneşti, neguţătorul mergea pe
uliţi, ridica ocaua mică şi striga cât îi ţinea gura:
– Cu asta, nu!
Apoi, ridica ocaua mare şi striga şi mai tare:
– Cu asta, da!
Şi aşa l-au plimbat slujitorii domneşti prin tot
târgul: «Cu asta, nu!»… «Cu asta, da!»… Şi i-a fost de ajuns această plimbare
ca să se facă om cinstit.
Sursa: Internet
