Capra cu trei iezi

CAPRA CU TREI IEZI - Autor: Ion Creangă

Era odată o capră care avea trei iezi. Iedul cel mare şi cu cel mijlociu dau prin băţ de obraznici ce erau; iară cel mic era harnic şi cuminte. Vorba ceea: "Sunt cinci degete la o mână şi nu seamănă toate unul cu altul".

Într-o zi, capra cheamă iezii de pe-afară şi le zice: 

- Dragii mamei copilaşi! Eu mă duc în pădure ca să mai aduc ceva de-a mâncării. Dar voi încuieţi uşa după mine, ascultaţi unul de altul, şi să nu cumva să deschideţi până ce nu-ţi auzi glasul meu. Când voi veni eu, am să vă dau de ştire, ca să mă cunoaşteţi, şi am să vă spun aşa:

Trei iezi cucuieţi, 

Uşa mamei descuieţi! 

Că mama v-aduce vouă: 

Frunze-n buze, 

Lapte-n ţâţe, 

Drob de sare 

În spinare, 

Mălăieş 

În călcăieş, 

Smoc de flori 

Pe subsuori.

Punguța cu doi bani

Era odată o babă şi un moşneag. Baba avea o găină, şi moşneagul un cucoş; găina babei se oua de câte două ori pe fiecare zi şi baba mânca o mulţime de ouă; iar moşneagului nu-i da nici unul. Moşneagul într-o zi perdu răbdarea şi zise:

— Măi babă, mănânci ca în târgul lui Cremene. Ia dă-mi şi mie nişte ouă, ca să-mi prind pofta măcar.
— Da' cum nu! zise baba, care era foarte zgârcită. Dacă ai poftă de ouă, bate şi tu cucoşul tău, să facă ouă, şi-i mânca; că eu aşa am bătut găina, şi iacătă-o cum se ouă.

Moşneagul, pofticios şi hapsin, se ia după gura babei şi, de ciudă, prinde iute şi degrabă cucoşul şi-i dă o bataie bună, zicând:

— Na! ori te ouă, ori du-te de la casa mea; ca să nu mai strici mâncarea degeaba.

Cucoşul, cum scăpă din mânile moşneagului, fugi de-acasă şi umbla pe drumuri, bezmetec. Şi cum mergea el pe-un drum, numai iată găseşte o punguţă cu doi bani. Şi cum o găseşte, o şi ia în clonţ şi se întoarnă cu dânsa înapoi către casa moşneagului. Pe drum se întâlneşte c-o trăsură c-un boier şi cu nişte cucoane. Boierul se uită cu băgare de seamă la cucoş, vede în clonţu-i o punguţă şi zice vezeteului:

— Măi! ia dă-te jos şi vezi ce are cucoşul cela în plisc.

Vezeteul se dă iute jos din capra trăsurei, şi c-un feliu de meşteşug, prinde cucoşul şi luându-i punguţa din clonţ o dă boieriului. Boieriul o ia, fără păsare o pune în buzunar şi porneşte cu trăsura înainte. Cucoşul, supărat de asta, nu se lasă, ci se ia după trăsură, spuind neîncetat:

Fata babei și fata moșului

Erau odată un moşneag şi-o babă; şi moşneagul avea o fată, şi baba iar o fată. Fata babei era slută, leneşă, ţâfnoasă şi rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laţ, lăsând tot greul pe fata moşneagului. Fata moşneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare şi bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune şi frumoase. Dar această fată bună era horopsită şi de sora cea de scoarţă, şi de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace şi răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ş-amar de pielea ei.

Fata moşneagului la deal, fata moşneagului la vale; ea după găteje prin pădure, ea cu tăbuieţul în spate la moară, ea, în sfârşit, în toate părţile după treabă. Cât era ziulica de mare, nu-şi mai strângea picioarele; dintr-o parte venea şi-n alta se ducea. Ş-apoi baba şi cu odorul de fiică-sa tot cârtitoare şi nemulţumitoare erau. Pentru babă, fata moşneagului era piatră de moară în casă; iar fata ei — busuioc de pus la icoane.

Ursul păcălit de vulpe

---

Era odată o vulpe vicleană, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte întreagă după hrană şi nu găsise nicăiri. Făcându-se ziua albă, vulpea iese la marginea drumului şi se culcă sub o tufă, gândindu-se ce să mai facă, ca să poată găsi ceva de mâncare.
Şăzând vulpea cu botul întins pe labele de dinainte, îi vine miros de peşte. Atunci ea rădică puţin capul şi, uitându-se la vale, în lungul drumului, zăreşte venind un car tras de boi.

— Bun! gândi vulpea. Iaca hrana ce-o aşteptam eu. Şi îndată iese de sub tufă şi se lungeşte în mijlocul drumului, ca şi cum ar fi fost moartă.

Carul apropiindu-se de vulpe, ţăranul ce mâna boii o vede şi, crezând că-i moartă cu adevărat, strigă la boi: Aho! Aho! Boii se opresc. Ţăranul vine spre vulpe, se uită la ea de aproape şi, văzând că nici nu suflă, zice: Bre! da' cum naiba a murit vulpea asta aici?! Ti!... ce frumoasă caţaveică am să fac nevestei mele din blana istui vulpoiu! Zicând aşa, apucă vulpea de după cap şi, târând-o până la car, se opinteşte ş-o aruncă deasupra peştelui. Apoi strigă la boi: "Hăis! Joian, cea! Bourean". Boii pornesc.

Ţăranul mergea pe lângă boi şi-i tot îndemna să meargă mai iute, ca s-ajungă degrabă acasă şi să ieie pelea vulpii.

Însă, cum au pornit boii, vulpea a şi început cu picioarele a împinge peştele din car jos. Ţăranul mâna, carul scârţâia, şi peştele din car cădea.
După ce hoaţa de vulpe a aruncat o mulţime de peşte pe drum, bine...şor! sare şi ea din car şi, cu mare grabă, începe a strânge peştele de pe drum. După ce l-a strâns grămadă, îl ia, îl duce la bizunia sa şi începe a mânca, că ta...re-i mai era foame!

Tocmai când începuse a mânca, iaca vine la dânsa ursul.

— Bună masa, cumătră! Ti!!! da' ce mai de peşte ai! Dă-mi şi mie, că ta...re! mi-i poftă!
— Ia mai pune-ţi pofta-n cuiu, cumătre, că doar nu pentru gustul altuia m-am muncit eu. Dacă ţi-i aşa de poftă, du-te şi-ţi moaie coada-n baltă, ca mine, şi-i avea peşte să mănânci.

Prâslea cel Voinic și merele de aur

A fost odată ca niciodata; ca daca n-ar fi, nu s-ar povesti; de cand facea plopsorul pere si rachita micsunele; de cand se bateau ursii in coade; de cand se luau de gat lupii cu mieii de se sarutau, infratindu-se; de cand se potcovea puricele la un picior cu nouazeci si noua de oca de fier si s-arunca in slava cerului de ne aducea povesti.

Era odată un împărat puternic și mare și avea pe lângă palaturile sale o grădină frumoasă, bogată de flori și meșteșugită nevoie mare! Așa grădină nu se mai văzuse până atunci, p-acolo. În fundul grădinei avea și un măr care făcea mere de aur și, de când îl avea el, nu putuse să mănânce din pom mere coapte, căci, după ce le vedea înflorind, crescând și pârguindu-se, venea oarecine noaptea și le fura, tocmai când erau să se coacă. Toți paznicii din toată împărăția și cei mai aleși ostași, pe care îi pusese împăratul să pândească, n-au putut să prinză pe hoți. În cele mai de pe urmă, veni fiul cel mai mare al împăratului și-i zise:

Semnul întrebării, punctul, semnul exclamării

Pronumele de întărire

Linia de dialog și ghilimelele

NEAM sau NE-AM?

NAI sau N-AI ?

MAI sau M-AI ?

LA sau L-A ?

IAU sau I-AU ?

IA sau I-A ?

Verbul A DEVENI

Verbul A TREBUI

Verbul A AVEA

Virgula

VA sau V-A ?

Ortograme

Verbul A ȘTI

Ce este pleonasmul ?

PLEONASMUL este o greşeală de exprimare, care constă în folosirea alăturată  a unor cuvinte sau a unor construcţii cu acelaşi înţeles: 

  a aduce aportul                         
  cobaii de experienţă
  a avansa înainte                         
  contrabandă ilegală
  averse de ploaie                          
  a coborî  jos
  babă  bătrână                             
  concluzie finală
  caligrafie frumoasă                      
  conducere  managerială
  cel mai superior                          
  a conlocui laolaltă
  a cere o solicitare                        
  a conlucra împreună
  a conţine în cuprins 
  copartener 
  a dăinui permanent 
  a ecraniza un film 
  genunchiul  piciorului 
  hemoragie de sânge 
  a îngheţa de frig 
  mijloace mass-media 
  perioadă de  timp 
  persuasiune convingătoare 
  a poposi pentru odihnă
  a prefera mai bine 
  (5) procente la sută 
  a rămâne în continuare 
  a relua din nou 
  a  repeta încă o dată 
  a rescrie iar 
  a reveni din nou 
  scurtă alocuţiune 
  a urca sus
  a urma în  continuare 
  vestigii trecute

Sursa: http://www.limba-romana.net/

Ce este cacofonia?

CACOFONIA este sonoritatea supărătoare a unor silabe alăturate, de multe  ori cu tentă vulgară. Utilizarea virgulei între cele două silabe nu este  eficientă, aşadar nu este recomandabilă, pentru că sunetele respective rămân  alăturate în continuare. 

Evitarea cacofoniei se face prin intermediul  câtorva părţi de vorbire, cum ar fi: decât, drept, faptul că, asemenea, întrucât (în loc de pentru că), articole proclitice ori pur şi simplureformulând  enunţul. 

Cele mai frecvente cacofonii sunt: la/la; sa/sa; ca/ca;  ca/ce(ci); că/ca; cu/co;că/co; că/cu; că/când; cii/ru; pul/a. 

    De exemplu: 

  Astăzi  facem ora de chimie la laborator./ Astăzi facem ora de chimie în  laborator. 

  Aceasta este o politică care enervează electoratul. / această politică enervează  electoratul. 

  A întocmit  o analiză economică care nu se bazează pe realitate. / A  întocmit o analizăeconomică fără să se bazeze pe realitate. 

  Regret că_colegii mei  nu sunt de acord. / Regret că nu sunt de acord colegii mei. 

  Sunt deprimat, pentru că caut de mult o soluţie. /Sunt deprimat, întrucât caut de mult o soluţie.

De data asta pleca către exterior.  / De data asta pleca spre exterior. 

    Ca consilier are noi  responsabilităţi. I In  calitate de consilier are noi responsabilităţi. 

  Locuinţa lui este la fel ca casa mea.  / Locuinţa lui este asemenea casei mele. 

  A fost desemnat ca candidat la  Senat. / A fost desemnat drept candidat la Senat. 

  Trebuie ca cineva să  răspundă. / Trebuie să răspundă cineva. 

  Am venit cu rugămintea de  a-mi motiva absenţele. / Vă rog să-mi motivaţi absenţele. / Am rugămintea să-mi motivaţi absenţele. 

  Cu timpul a înţeles  toate problemele. / In timp, a înţeles toate problemele. 

  In timpul acesta vorbea  profesorul. / în  acest timp, vorbea profesorul. 

  Tipul acela nu-mi place/ Acel tip nu-mi place. 

  *Antonimul pentru cacofonie este eufonie, care înseamnă  succesiune armonioasă de sunete, efect auditiv plăcut. 

  

*Norma literară condamnă folosirea  lui ca şi (sau a lui ca, virgulă) în loc de ca pentru evitarea cacofoniilor (şi cu atât mai mult când acest pericol nu  există), în construcţii de tipul ca şi consilier/ ca, virgulă, consilier  - care pot fi înlocuite prin construcţii directe precum "a fost  numit consilier" sau "l-a luat drept consilier" ori "în calitate de consilier".

Sursa: http://www.limba-romana.net/