Se afișează postările cu eticheta Substantivul. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Substantivul. Afișați toate postările

marți, 28 iunie 2016

Numărul substantivului

Numărul este una dintre categoriile gramaticale în funcţie de care se defineşte substantivul. Cele mai multe substantive au forme pentru ambele numere – singular şi plural – deoarece denumesc obiecte care pot fi numărate – copil – copii, carte – cărţi, om – oameni etc.
Substantivele colective au la forma de singular înteles de plural.
Exemple de substantive colective: banc, stol, clasă, ceată, echipă, cireadă
Observaţie!
Unele substantive colective se formează cu sufixe.
Exemple de substantive colective formate cu sufixe:
- iş: frunzăr;
- ime: mulţime.

Există însă şi substantive defective de număr, adică au forme numai pentru singular sau numai pentru plural.

a) Substantivele care au numai forma de singular (sunt defective de plural) se mai numesc şi singularia tantum.
Exemple de substantive defective de plural:
-        alimente: miere;
-        materii: aur;
-        însuşiri omeneşti: cinste;
-        sporturi: fotbal;
-        obiecte de învaţămant: istorie;
-        epoci istorice: feudalism;
-        religii: creştinism;
-        dreptate, cinste, sete, brumă, nea, linişte, oxigen,  smoală, aur, sânge, unt, lapte, studenţime, ostăşime

b) Substantivele care numai formă de plural (sunt defective de singular) se numesc pluralia tantum (se mai numesc și substantive defective de singular).
Exemple de substantive defective de singular:
-        alimente: icre;
-        părţi ale corpului: şale;
-    pluralităţi: aplauze, ochelari, pantaloni, tăieţei, icre, vapori, rechizite, zori etc.

Genul substantivului

În ceea ce privește genului, particularitatea limbii române, în comparaţie cu celelalte limbi romanice, constă în existenţa a trei genuri (nu două, ca în franceză, spaniolă, italiană etc.) – masculin, feminin şi neutru. Dacă majoritatea substantivelor sunt mobile, au o formă pentru masculin şi alta pentru feminin, există şi o categorie de substantive epicene, cu o singură formă pentru masculin şi feminin.

Exemple: cioară, cămila, gândac, fluture, maimuţă, şobolan, elefant, vultur, dihor, veveriţă etc. Forme precum cioroi, maimuțoi, cămiloi, veverițoi etc. sunt colocviale (neliterare) și au evidente conotații ironice.