marți, 23 iunie 2015

Columna (1968)


Columna este un film istoric româno-est german din 1968, regizat de Mircea Drăgan după scenariul scris de romancierul Titus Popovici.

Acțiunea filmului are loc în anii 106-111 d.Hr., adică în timpul celui de-al doilea război daco-roman și după transformarea Daciei în provincie romană. Filmul evocă momentele colonizării Daciei de către romani, fiind structurat în două părți distincte: războiul și pacea.
Se află pe locul 7 în topul celor mai vizionate film românești din toate timpurile.

Acțiunea din filmul Columna are la bază foarte puține date istorice, existând însă numeroase trimiteri la evenimentele relatate de Dio Cassius și de celelalte surse, care au avut loc în perioadele anterioare. 
În plus, opera Istoria Romana conține numeroase greșeli, fiind amestecate legende, descrieri și fapte eroice ieșite din comun, majoritatea lor nefiind confirmate arheologic (spre exemplu, ascunderea tezaurului dacic sub râul Sargeția)

Spre deosebire de Dacii și Burebista, romanii sunt descriși în acest film într-o lumină pozitivă, dorindu-se să se scoată în evidență descendența poporului român din două popoare de viteji. Cuceritorii nu mai sunt prezentați aici ca invadatori lacomi și barbari, ci constructori de drumuri, case, temple și apeducte.

Au fost folosiți 6.000 de soldați și 1.000 de călăreți pe post de figuranți, ei provenind din trupele de vânători de munte ale Ministerului Forțelor Armate al Republicii Socialiste România. Cadrele exterioare au fost filmate la Râșnov, Zărnești, Stâna de Vale, Cheile Bicazului și pe platoul Bucegilor, iar cele interioare la Buftea.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu