sâmbătă, 19 decembrie 2015

Steaua sus răsare


Steaua sus răsare
Ca o taină mare
Steaua străluceşte
Şi lumii vesteşte
Şi lumii vesteşte

Că astăzi Curata,
Preanevinovata,
Fecioara Maria
Naşte pe Mesia
Naşte pe Mesia

Magii cum zăriră
Steaua şi porniră
Mergând după rază
Pe Hristos să-l vază
Pe Hristos să-l vază

Şi dacă porniră
Îndată-L găsiră
La Dânsul intrară
Şi se închinară
Şi se închinară

Cu daruri gătite
Lui Hristos menite
Ducând fiecare
Bucurie mare
Bucurie mare

Care bucurie
Şi aici să fie
De la tinereţe
Pân-la bătrâneţe
Pân-la bătrâneţe

vineri, 18 decembrie 2015

Noapte de vis


Noapte de vis – timp preasfânt,
toate dorm pe pamânt,
doar doua inimi vegheaza,
Pruncul dulce viseaza
- într-un leagan de cânt.


Noapte de vis – timp preasfânt,
Dumnezeu râde blând,
pieptu-I varsa iubire
lumii-i da mântuire
- pacea-n ea aducând.


Noapte de vis – timp preasfânt,
pastorasi vin cântând,
îngerii cânta osana,
noua vestesc bucuria:
- Domnul e pe pamânt!

Zurgălăi, zurgălăi


Seara-i de mister
Bradu-i luminat
Ard steluțe-n el
Totu-i minunat!
Roată de copii
Bradu-i la mijloc
Și așteaptă, așteaptă toți
S-audă cioc, cioc, cioc!

Zurgălăi, zurgălăi
Veseli zurgălăi
Se aud de pe drum
Peste munți și văi!
Vine iar și la noi
Moșul blând și bun
Să cântăm, să dansăm
Pentru Moș Crăciun!

Sacul lui cel plin 
Iată s-a golit 
Daruri pentru toți 
Tot ce ne-am dorit 
Anul viitor iarăși va veni 
Dar până atunci tare mult va fi.

Zdreanță de Tudor Arghezi



miercuri, 19 august 2015

NU MAI și NUMAI


D'ale carnavalului (1958)




Regia

Gheorghe Naghi, Aurel Miheles
Cu
Alexandru Giugaru, Grigore Vasiliu-Birlic, Ion Lucian



Nae Girimea (Ion Lucian), un frizer dintr-o mahala bucureșteană a sfârșitului de secol XIX, își găsește o nouă amantă în persoana Didinei (Vasilica Tastaman). Acest fapt va stârni gelozia nebunească a amantei sale “de suflet”, Mița Baston (Jeana Gorea), precum și a violentului Pampon (Alexandru Giugaru), amantul oficial al Didinei. În acest vârtej al căutarii și pedepsirii îndrăznețului frizer, care se petrece în timpul unui carnaval, intră și Crăcănel (Grigore Vasiliu-Birlic), întreținătorul oficial al Miței.


Ecranizarea piesei lui I.L. Caragiale. În film au fost preluate și elemente din piesa "Conu Leonida față cu reacțiunea" de același autor.


"Ecranizarea farsei a fost un act de curaj. Filmul păstrează dinamica precipitată și încărcată de neprevazut a piesei." - Dumitru Solomon – 1958 (Gazeta literară).

Doctor fără voie (1976)



Regia

Cornel Popa
Cu
Amza Pellea, Tamara Buciuceanu



Doctor fără voie, satira comică usturătoare a lui Moliere ţinteşte în una din plăgile care îi împovăra pe bolnavii săraci: aşa-numiţii "doctori-savanti", doritori de îmbogăţire rapidă. Autorul satirizează excesul lor de latinisme (adeseori inventate) în faţa bolnavilor neştiutori . Sancţiunea vine imediat, spre satisfacţia publicului.



Piesa 'Le médecin malgré lui' (Doctor fara voie) este o creatie clasica a lui Molière, in care personajul principal, Sganarelle, ajunge sa fie luat drept un doctor faimos in urma unei farse jucate de sotia sa. Adus cu forta in casa lui M Geronte pentru a-i vindeca fiica, devenita muta peste noapte, acesta incearca din toate puterile sa se ridice la nivelul renumelui sau, insa se trezeste tarat in mijlocul povestii de dragoste dintre Lucinde, fata lui M Geronte, si Léandre. Finalul este si el unul clasic, in care toata lumea isi rezolva in mod convenabil problemele ce pareau la un moment dat de nerezolvat.

Bădăranii (1960)

Licență YouTube standard * film publicat de; MrFilmeRomanesti

Patul lui Procust


  • Licență YouTube standard * Film publicat de 
MrFilmeRomanesti

sâmbătă, 11 iulie 2015

Capra cu trei iezi

CAPRA CU TREI IEZI - Autor: Ion Creangă




Era odată o capră care avea trei iezi. Iedul cel mare şi cu cel mijlociu dau prin băţ de obraznici ce erau; iară cel mic era harnic şi cuminte. Vorba ceea: "Sunt cinci degete la o mână şi nu seamănă toate unul cu altul".
Într-o zi, capra cheamă iezii de pe-afară şi le zice: 
- Dragii mamei copilaşi! Eu mă duc în pădure ca să mai aduc ceva de-a mâncării. Dar voi încuieţi uşa după mine, ascultaţi unul de altul, şi să nu cumva să deschideţi până ce nu-ţi auzi glasul meu. Când voi veni eu, am să vă dau de ştire, ca să mă cunoaşteţi, şi am să vă spun aşa:

Trei iezi cucuieţi, 
Uşa mamei descuieţi! 
Că mama v-aduce vouă: 
Frunze-n buze, 
Lapte-n ţâţe, 
Drob de sare 
În spinare, 
Mălăieş 
În călcăieş, 
Smoc de flori 
Pe subsuori.

Punguța cu doi bani


Era odată o babă şi un moşneag. Baba avea o găină, şi moşneagul un cucoş; găina babei se oua de câte două ori pe fiecare zi şi baba mânca o mulţime de ouă; iar moşneagului nu-i da nici unul. Moşneagul într-o zi perdu răbdarea şi zise:
— Măi babă, mănânci ca în târgul lui Cremene. Ia dă-mi şi mie nişte ouă, ca să-mi prind pofta măcar.
— Da' cum nu! zise baba, care era foarte zgârcită. Dacă ai poftă de ouă, bate şi tu cucoşul tău, să facă ouă, şi-i mânca; că eu aşa am bătut găina, şi iacătă-o cum se ouă.
Moşneagul, pofticios şi hapsin, se ia după gura babei şi, de ciudă, prinde iute şi degrabă cucoşul şi-i dă o bataie bună, zicând:
— Na! ori te ouă, ori du-te de la casa mea; ca să nu mai strici mâncarea degeaba.
Cucoşul, cum scăpă din mânile moşneagului, fugi de-acasă şi umbla pe drumuri, bezmetec. Şi cum mergea el pe-un drum, numai iată găseşte o punguţă cu doi bani. Şi cum o găseşte, o şi ia în clonţ şi se întoarnă cu dânsa înapoi către casa moşneagului. Pe drum se întâlneşte c-o trăsură c-un boier şi cu nişte cucoane. Boierul se uită cu băgare de seamă la cucoş, vede în clonţu-i o punguţă şi zice vezeteului:
— Măi! ia dă-te jos şi vezi ce are cucoşul cela în plisc.
Vezeteul se dă iute jos din capra trăsurei, şi c-un feliu de meşteşug, prinde cucoşul şi luându-i punguţa din clonţ o dă boieriului. Boieriul o ia, fără păsare o pune în buzunar şi porneşte cu trăsura înainte. Cucoşul, supărat de asta, nu se lasă, ci se ia după trăsură, spuind neîncetat:

Fata babei și fata moșului


Erau odată un moşneag şi-o babă; şi moşneagul avea o fată, şi baba iar o fată. Fata babei era slută, leneşă, ţâfnoasă şi rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laţ, lăsând tot greul pe fata moşneagului. Fata moşneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare şi bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune şi frumoase. Dar această fată bună era horopsită şi de sora cea de scoarţă, şi de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace şi răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ş-amar de pielea ei.
Fata moşneagului la deal, fata moşneagului la vale; ea după găteje prin pădure, ea cu tăbuieţul în spate la moară, ea, în sfârşit, în toate părţile după treabă. Cât era ziulica de mare, nu-şi mai strângea picioarele; dintr-o parte venea şi-n alta se ducea. Ş-apoi baba şi cu odorul de fiică-sa tot cârtitoare şi nemulţumitoare erau. Pentru babă, fata moşneagului era piatră de moară în casă; iar fata ei — busuioc de pus la icoane.

Ursul păcălit de vulpe



Era odată o vulpe vicleană, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte întreagă după hrană şi nu găsise nicăiri. Făcându-se ziua albă, vulpea iese la marginea drumului şi se culcă sub o tufă, gândindu-se ce să mai facă, ca să poată găsi ceva de mâncare.
Şăzând vulpea cu botul întins pe labele de dinainte, îi vine miros de peşte. Atunci ea rădică puţin capul şi, uitându-se la vale, în lungul drumului, zăreşte venind un car tras de boi.
— Bun! gândi vulpea. Iaca hrana ce-o aşteptam eu. Şi îndată iese de sub tufă şi se lungeşte în mijlocul drumului, ca şi cum ar fi fost moartă.
Carul apropiindu-se de vulpe, ţăranul ce mâna boii o vede şi, crezând că-i moartă cu adevărat, strigă la boi: Aho! Aho! Boii se opresc. Ţăranul vine spre vulpe, se uită la ea de aproape şi, văzând că nici nu suflă, zice: Bre! da' cum naiba a murit vulpea asta aici?! Ti!... ce frumoasă caţaveică am să fac nevestei mele din blana istui vulpoiu! Zicând aşa, apucă vulpea de după cap şi, târând-o până la car, se opinteşte ş-o aruncă deasupra peştelui. Apoi strigă la boi: "Hăis! Joian, cea! Bourean". Boii pornesc.
Ţăranul mergea pe lângă boi şi-i tot îndemna să meargă mai iute, ca s-ajungă degrabă acasă şi să ieie pelea vulpii.
Însă, cum au pornit boii, vulpea a şi început cu picioarele a împinge peştele din car jos. Ţăranul mâna, carul scârţâia, şi peştele din car cădea.
După ce hoaţa de vulpe a aruncat o mulţime de peşte pe drum, bine...şor! sare şi ea din car şi, cu mare grabă, începe a strânge peştele de pe drum. După ce l-a strâns grămadă, îl ia, îl duce la bizunia sa şi începe a mânca, că ta...re-i mai era foame!
Tocmai când începuse a mânca, iaca vine la dânsa ursul.
— Bună masa, cumătră! Ti!!! da' ce mai de peşte ai! Dă-mi şi mie, că ta...re! mi-i poftă!
— Ia mai pune-ţi pofta-n cuiu, cumătre, că doar nu pentru gustul altuia m-am muncit eu. Dacă ţi-i aşa de poftă, du-te şi-ţi moaie coada-n baltă, ca mine, şi-i avea peşte să mănânci.

Prâslea cel Voinic și merele de aur

A fost odată ca niciodata; ca daca n-ar fi, nu s-ar povesti; de cand facea plopsorul pere si rachita micsunele; de cand se bateau ursii in coade; de cand se luau de gat lupii cu mieii de se sarutau, infratindu-se; de cand se potcovea puricele la un picior cu nouazeci si noua de oca de fier si s-arunca in slava cerului de ne aducea povesti.
Era odată un împărat puternic și mare și avea pe lângă palaturile sale o grădină frumoasă, bogată de flori și meșteșugită nevoie mare! Așa grădină nu se mai văzuse până atunci, p-acolo. În fundul grădinei avea și un măr care făcea mere de aur și, de când îl avea el, nu putuse să mănânce din pom mere coapte, căci, după ce le vedea înflorind, crescând și pârguindu-se, venea oarecine noaptea și le fura, tocmai când erau să se coacă. Toți paznicii din toată împărăția și cei mai aleși ostași, pe care îi pusese împăratul să pândească, n-au putut să prinză pe hoți. În cele mai de pe urmă, veni fiul cel mai mare al împăratului și-i zise:

Semnul întrebării, punctul, semnul exclamării


Pronumele de întărire


Linia de dialog și ghilimelele



NEAM sau NE-AM?


NAI sau N-AI ?


MAI sau M-AI ?


LA sau L-A ?