duminică, 3 aprilie 2016

Castelul Peleș

Situat pe valea pârâului Peleș, în locul numit Pietrele Arse, Castelul Peleș,
cea mai cunoscută reședință regală din România, a fost construit între 1875 și 1883 când a avut loc inaugurarea oficială.
Se spune că prin 1866, prin august, Carol I a sosit în zonă, și a înnoptat la mănăstirea din Podul Neagului (dupa cum era cunoscuta la vremea respectiva Sinaia). Peisajul sălbatic și pitoresc l-a atras așa de mult încât a hotărât că trebuie să pună aici piatra de temelie a unui castel. Și astfel, în 1972 a cumpărat terenul dupa care l-a angajat pe arhitectul german Wilhelm Doderer să realizeze planurile construcției. De aceea, din punctul de vedere al arhitecturii exterioare, elementele principale sunt specifice stilului neorenașterii germane.
Practic, lucrările au început în 1873, dar piatra de temelie a castelului a fost pusă în 1875. Dupa inaugurarea oficiala din 1883, au urmat planuri de dezvoltare, forma actuală a construcției fiind finalizată în 1914. Este vorba în special de câteva clădiri care au fost anexate, cum ar fi: Camerele GardianuluiEconomatulFoișorul  (casa de vânătoare), Grajdurile Regale și Centrala Electrică. În tot acest tip au lucrat peste 300 de meșteri, aduși din toată lumea.
Între 1889 și 1903, arhitectul Karel Liman, care se ocupa de lucrări, va realiza și Pelișorul, o replică modernă și la scară redusă a clădirii mari, reședinta viitorului rege Ferdinand I al României și a Reginei Maria. De altfel, cuplul regal a locuit o perioadă și la Foișor, clădire devastată de un incendiu și reconstruită apoi în 1933. Un calcul sumar arată că între 1875 și 1914 s-au cheltuit la Peleș peste 16 milioane de lei-aur.
***

După Castelul Bran, Peleșul este considerat al doilea muzeu din țară căutat de turiști. Numai în anul 2009 i-au trecut pragul peste 300.000 de vizitatori din țară, dar și din USA, Australia, Japonia și Noua Zeelandă. Importanța Castelului este dată și de măsurile de securitate existente: pază militară, supraveghetori și camere video.
În 2007, în luna martie, guvernul român a restituit Casei Regale Castelele Peleș și Pelișor, împreună cu terenurile aferente. Apoi, potrivit unui memorandum semnat de reprezentanții Casei Regale și ai guvernului, Peleșul și Palatului Foișor vor rămâne „în perpetuitate”, ca muzeu, statului român.



Desen: Marius Ene
Sursă: Internet

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu