— Măi babă, mănânci ca
în târgul lui Cremene. Ia dă-mi şi mie nişte ouă, ca să-mi prind pofta măcar.
— Da' cum nu! zise baba, care era foarte zgârcită. Dacă ai poftă de ouă, bate şi tu cucoşul tău, să facă ouă, şi-i mânca; că eu aşa am bătut găina, şi iacătă-o cum se ouă.
— Da' cum nu! zise baba, care era foarte zgârcită. Dacă ai poftă de ouă, bate şi tu cucoşul tău, să facă ouă, şi-i mânca; că eu aşa am bătut găina, şi iacătă-o cum se ouă.
Moşneagul, pofticios şi
hapsin, se ia după gura babei şi, de ciudă, prinde iute şi degrabă cucoşul şi-i
dă o bataie bună, zicând:
— Na! ori te ouă, ori
du-te de la casa mea; ca să nu mai strici mâncarea degeaba.
Cucoşul, cum scăpă din
mânile moşneagului, fugi de-acasă şi umbla pe drumuri, bezmetec. Şi cum mergea
el pe-un drum, numai iată găseşte o punguţă cu doi bani. Şi cum o găseşte, o şi
ia în clonţ şi se întoarnă cu dânsa înapoi către casa moşneagului. Pe drum se
întâlneşte c-o trăsură c-un boier şi cu nişte cucoane. Boierul se uită cu
băgare de seamă la cucoş, vede în clonţu-i o punguţă şi zice vezeteului:
— Măi! ia dă-te jos şi vezi ce are cucoşul cela în
plisc.
Vezeteul se dă iute jos
din capra trăsurei, şi c-un feliu de meşteşug, prinde cucoşul şi luându-i
punguţa din clonţ o dă boieriului. Boieriul o ia, fără păsare o pune în buzunar
şi porneşte cu trăsura înainte. Cucoşul, supărat de asta, nu se lasă, ci se ia
după trăsură, spuind neîncetat:
Cucurigu
! boieri mari,
Daţi
punguţa cu doi bani !
Boierul, înciudat, când
ajunge în dreptul unei fântâni, zice vezeteului:
— Mă! ia cucoşul ist
obraznic şi-l dă în fântâna ceea.
Vezeteul se dă iarăşi
jos din capră, prinde cucoşul şi-l azvârle în fântână! Cucoşul, văzând această
mare primejdie, ce să facă? Începe-a înghiţi la apă; şi-nghite, şi-nghite, până
ce-nghite toată apa din fântână. Apoi zboară de-acolo afară şi iarăşi se ia în
urma trăsurei, zicând:
Cucurigu
! boieri mari,
Daţi
punguţa cu doi bani !
Boierul, văzând aceasta,
s-a mirat cumplit şi a zis:
— Mă! da' al dracului
cucoş i-aista! Ei, las' că ţi-oiu da eu ţie de cheltuială, măi crestatule şi
pintenatule!
Şi cum ajunge acasă,
zice unei babe de la bucătărie să ia cucoşul, să-l azvârle într-un cuptor plin
cu jăratic şi să pună o lespede la gura cuptorului. Baba, cânoasă la inimă, de
cuvânt; face cum i-a zis stăpânu-său. Cucoşul, cum vede şi astă mare
nedreptate, începe a vărsa la apă; şi toarnă el toată apa cea din fântână pe
jaratic, până ce stinge focul de tot, şi se răcoreşte cuptoriul; ba încă face
ş-o apăraie prin casă, de s-au îndrăcit de ciudă hârca de la bucătărie. Apoi dă
o bleandă lespezei de la gura cuptiorului, iesă teafăr şi de-acolo, fuga la
fereastra boierului şi începe a trânti cu ciocul în geamuri şi a zice:
Cucurigu
! boieri mari,
Daţi
punguţa cu doi bani !
— Măi, că mi-am găsit
beleaua cu dihania asta de cucoş, zise boieriul cuprins de mierare. Vezeteu!
Ia-l de pe capul meu şi-l zvârle în cireada boilor ş-a vacilor; poate vreun
buhaiu înfuriat i-a veni de hac; l-a lua în coarne, şi-om scăpa de supărare.
Vezeteul iarăşi ia
cucoşul şi-l zvârle în cireadă! Atunci, bucuria cucoşului! Să-l fi văzut cum înghiţea
la buhai, la boi, la vaci şi la viţei; păn-a înghiţit el toată cireada, ş-a
făcut un pântece mare, mare cât un munte! Apoi iar vine la fereastră, întinde
aripele în dreptul soarelui, de întunecă de tot casa boierului, şi iarăşi
începe!
Cucurigu
! boieri mari,
Daţi
punguţa cu doi bani !
Boierul, când mai vede
şi astă dandanaie, crăpa de ciudă şi nu ştia ce să mai facă, doar va scăpa de
cucoş.
Mai stă boierul cât stă pe gânduri, pănă-i vine iarăşi în cap una.
Mai stă boierul cât stă pe gânduri, pănă-i vine iarăşi în cap una.
— Am să-l dau în haznaua cu banii; poate va înghiţi la
galbeni, i-a sta vreunul în gât, s-a îneca şi-oiu scăpa de dânsul.
Şi, cum zice, umflă
cucoşul de-o aripă şi-l zvârle în zahnaua cu banii; căci boieriul acela, de
mult bănărit ce avea, nu-i mai ştia numărul. Atunci cucoşul înghite cu lăcomie toţi
banii şi lasă toate lăzile pustii. Apoi iesă şi de-acolo, el ştie cum şi pe
unde, se duce la fereastra boierului şi iar începe:
Cucurigu
! boieri mari,
Daţi
punguţa cu doi bani !
Acum, după toate cele
întâmplate, boierul, văzând că n-are ce-i mai face, i-azvârle punguţa. Cucoşul
o ia de jos cu bucurie, se duce la treaba lui şi lasă pe boier în pace. Atunci
toate paserile din ograda boierească, văzând voinicia cucoşului, s-au luat după
dânsul, de ţi se părea că-i o nuntă, şi nu altăceva; iară boierul se uita galiş
cum se duceau paserile şi zise oftând:
— Ducă-se şi cobe şi
tot, numai bine că am scăpat de belea, că nici lucru curat n-a fost aici!
Cucoşul însă mergea
ţanţoş, iar paserile după dânsul, şi merge el cât merge, până ce ajunge acasă
la moşneag, şi de pe la poartă începe a cânta: "Cucurigu !!! cucurigu
!!!"
Moşneagul, cum aude
glasul cucoşului, iesă afară cu bucurie; şi, când îşi aruncă ochii spre poartă,
ce să vadă? Cucoşul său era ceva de spăriet! elefantul ţi se părea purice pe
lângă acest cucoş; ş-apoi în urma lui veneau cârduri nenumărate de paseri, care
de care mai frumoase, mai cucuiete şi mai boghete. Moşneagul, văzând pe cucoşul
său aşa de mare şi de greoiu, şi încunjurat de-atâta amar de galiţe, i-a
deschis poarta. Atunci cucoşul i-a zis:
— Stăpâne, aşterne un
ţol aici în mijlocul ogrăzii.
Moşneagul, iute ca un
prâsnel, aşterne ţolul. Cucoşul atunci se aşază pe ţol, scutură puternic din
aripi şi îndată se umple ograda şi livada moşneagului, pe lângă paseri, şi de
cirezi de vite; iară pe ţol toarnă o movilă de galbeni, care strălucea la soare
de-ţi lua ochii! Moşneagul, văzând aceste mari bogăţii, nu ştia ce să facă de
bucurie, sărutând mereu cucoşul şi dezmerdându-l.
Atunci, iaca şi baba vine nu ştiu de unde; şi, când a văzut unele ca aceste, numa-i sclipeau răutăcioasei ochii în cap şi plesnea de ciudă.
Atunci, iaca şi baba vine nu ştiu de unde; şi, când a văzut unele ca aceste, numa-i sclipeau răutăcioasei ochii în cap şi plesnea de ciudă.
— Moşnege, zise ea
ruşinată, dă-mi şi mie nişte galbeni!
— Ba pune-ţi pofta-n
cuiu, măi babă! Când ţi-am cerut ouă, ştii ce mi-ai răspuns? Bate acum şi tu
găina, să-ţi aducă galbeni; c-aşa am bătut eu cucoşul, ştii tu din a cui
pricină... şi iaca ce mi-a adus!
Atunci baba se duce în poiată, găbuieşte găina, o
apucă de coadă şi o ia la bătaie, de-ţi venea să-i plângi de milă! Biata găină,
cum scapă din mânile babei, fuge pe drumuri. Şi cum mergea pe drum, găseşte şi
ea o mărgică ş-o înghite. Apoi răpede se întoarce acasă la babă şi începe de pe
la poartă: "Cot, cot, cotcodac !" Baba iesă cu bucurie înaintea
găinei. Găina sare peste poartă, trece iute pe lângă babă şi se pune pe
cuibariu; şi, după vrun ceas de şedere, sare de pe cuibariu, cotcodocind. Baba
atunci se duce cu fuga, să vadă ce i-a făcut găina!... Şi, când se uită în
cuibariu, ce să vadă? Găina se ouase o mărgică. Baba, când vede că ş-a bătut
găina joc de dânsa, o prinde ş-o bate, ş-o bate, păn-o omoară în bătaie! Şi
aşa, baba cea zgârcită şi nebună a rămas de tot săracă, lipită pământului.
De-acu a mai mânca şi răbdări prăjite în loc de ouă; că bine şi-a făcut râs de
găină şi-a ucis-o fără să-i fie vinovată cu nemica, sărmana!
Moşneagul însă era
foarte bogat; el şi-a făcut case mari şi grădini frumoase şi trăia foarte bine;
pe babă, de milă, a pus-o găinăriţă, iară pe cucoş îl purta în toate părţile
după dânsul, cu salbă de aur la gât şi încălţat cu ciuboţele galbene şi cu
pinteni la călcâie, de ţi se părea că-i un irod de cei frumoşi, iară nu cucoş
de făcut cu borş.
Poveste publicată
prima oară în Convorbiri literare, nr. 10, 1 ian. 1876. Textul de
faţă a fost reprodus după volumul Ion Creangă, Poveşti şi povestiri, Editura "Minerva",
Bucureşti, 1987
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu